Suflet clandestin

Am fost oarecum mirat acum cateva zile sa aud expresia "suflet clandestin". Nu e prima oara cand o aud. Pare, insa, oarecum, un paradox. E greu de imaginat (cel putin in prima instanta) o astfel de asociere. Trigger-ul a fost o piesa ce rula la radio-ul din microbuzul cu care fac naveta inspre serviciu. Era dimineata, liniste, oameni semiadormiti si fara chef de vorba (cum ar fi putut fi altfel la 6 dimineata), iar in linistea diminetii din boxe rasunau niste acorduri si versuri semi-perceptibile. Insa asocierea asta de cuvinte din versurile piesei ... mi s-a parut, oarecum, ciudata. 

Cel putin la inceput. Apoi au inceput sa se invarta "rotitele" si incet-incet s-au nascut intrebari: Cum poate exista un asemenea concept? Cine, ce sau de ce il (l-ar) produce? De ce ar accepta cineva o asemenea postura? O astfel de notiune poate fi privita ca aspect pozitiv sau negativ? Ce conotatii se rasfrang asupra omului intr-o (dintr-o) astfel de asociere?

Nu voi afirma niciodata ca am raspuns la toate intrebarile astea sau ca franturile de raspunsuri pe care as putea sa le dau au valoare de adevaruri absolute. Nici un om nu ar putea face asta. Poate doar pretinde. Totusi ... voi incerca sa am un puct de vedere personal si, in speta, (mai mult sau mai putin) subiectiv.

Insa cum m-as putea simti intr-o societate in care non-valorile sunt promovate intr-un mod exacerbat, in care albul e negru si negrul e vandut sub diferite nuante de gri sau alb (spalacit) ... cum as putea accepta (de bun) o "corectitudine" care se imparte asa cum se imparte ... Cum m-as putea simti atunci cand in cele mai mititele aspecte ale vietii cotidiene, nepotismul, favoritismul, promovarea propriilor interese si ierarhizarea in functe de numeroase criterii super-mega-extra nicicum ... isi fac loc si razbat astfel incat nici nu mai poti sa dai un "buna-ziua" unora fara sa "stii pe cineva", cum se poate simti o persoana care inca mai are un suflet pe care nu l-a vandut pentru un pumn de gablonturi fara valoare ...

Cum?

Principii si valori!

Multi ar fi tentati sa spuna ca se simti prizonieri, ca simt o acuta stare de disconfort ... ca se simt oarecum chinuiti ... etc. Eu pot raspunde simplu folosindu-ma de DOAR 2 cuvinte: suflet clandestin!

Nu imi e teama ca poate ma "prinde nasul" desi exista si riscul asta ... insa atunci cand stii cine esti, stii incotro te indrepti, iti cunosti foarte bine identitatea si stii tot ceea ce ai (ti s-a pus) la dispozitie ... acest atribut nu mai pare a fi atat de deranjant. De ce spun asta? Ca unul care am fost de ambele parti ale baricadelor ... inteleg oarecum fenomenul si pot spune cu exactitate ca stiu si cum e sa "go with the flow" ... si cum e sa "swim against the current". Desi nu m-as cataloga 100% ca "go with the flow" in perioada de viata anterioara celei de acum. Si asta pentru ca nu am fost un conformist ieftin, de dragul conformismului. Am inteles si atunci si acum anumite aspecte si valori ale vietii insa ceea ce mi-a lipsit atunci ... mi-a fost pus la dispozitie din belsug acum.

Prefer starea asta de "suflet clandestin", de lupta "de guerilla" impotriva unui sistem ce cauta sa inghita vulpav si cu nesat orice urma de intelepciune, orice valori esentiale, orice acte de bunatate facute sub (si in) cel mai dezinteresat mod, orice atitudine de a intelege si a apara anumite adevaruri fundamentale ...

Ei bine, in astfel de cazuri ... tin sa iti spun lume ... da, tie ... ca prefer sa fiu si sa raman un "rebel" ... prefer sa raman un suflet clandestin, neatins, nealterat si neintinat de non-valorile tale. Poti sa ma vanezi cat vrei, poti sa ma pandesti cat vrei, poti sa ma lovesti in fel si chip ... poti sa te atingi de ce sunt sau am eu (chit ca nici eu nici ceea ce am nu sunt in mod real ale mele ci cadouri ale cerului, destinate pentru el) ... poti sa-ti fauresti planuri dupa planuri ... SINCER ITI SPUN, tie, lume, da, tie lume ... ca NU MI-E TEAMA! Nu dardai in fata ta, nu imi frang mainile in (de) disperare in fata ta, nu ma tavalesc pe jos dand din picioare ca un copil razgaiat caruia i-ai luat jucaria preferata.

Aleg sa traiesc altfel! Aleg sa fiu altfel! Si parafrazandu-l pe Seneca pot si eu spune (folosindu-ma de cuvintele lui) ca: "Viata seamana cu o poveste, ceea ce importa nu e lungimea ei, ci valoarea ei" sufletul fiind "unica valoare a omului, el il face pe slujitor egal stapanului sau."

Intr-o lume in care Adevarul e vandut pe o mana de banuti, iar Dragostea e pretuita pe un pahar cu zaruri ... ei bine, intr-o astfel de lume ... eu aleg sa fiu altfel. Aleg sa cheltuiesc tot ce sunt si tot ce am pentru Adevar si Dragoste ... aleg sa fiu stigmatizat si hulit de o lume asentimentala in care totul e sec, gol si rece. Aleg "clandestinitatea" acestui Adevar si a acestei Iubiri ... pentru ca in final stim fiecare dintre noi ceea ce va ramane ... ceea ce e cu adevarat important.

Asta aleg! Asta traiesc si ... NU IMI E RUSINE!!! Nu o sa-mi "cumpar" bilet la "spectacolul" tau lugubru si, pe alocuri, chiar macabru. Si asta pentru ca biletul meu de viata e unul diferit, si a fost deja platit, in avans, de catre un Altul ... Stiu ca poate pentru tine ... lume non-valorica ... chestia asta pare fi (si suna) a nebunie ... insa nu-i asa in cazul asta ar trebui sa-i dam (catusi de) putina atentie lui Emil Cioran si cuvintelor lui care spun ca: "O existenta care nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare."

Asa ca ... sunt si voi ramane (cel putin deocamdata, indiferent de cum vei indrazni tu sa ma cataloghezi) UN SUFLET CLANDESTIN!