Lasa-ti sufletul liber ... lasa-l sa se indrepte spre Creatorul lui ... si sa se exprime in moduri care poate tie acum iti par inimaginabile ... TATI te-a inzestrat cu un suflet nemuritor ... un suflet care tanjeste dupa prezenta celui care l-a creat ... In anumite momente ... sufletul tau renunta la acea dorinta dupa care tanjeste. De ce? Pentru ca se afla in acel loc tainic si minunat ... Se afla in prezenta Aceluia care este Domnul si Stapanul lui ... Se afla in prezenta divinitatii. Si atunci ... de cele mai multe ori sufletul ... CANTA!
Cel putin asta se petrece in fiinta mea ... simt cum fiecare particica, fiecare coltisor din acesta ... vibreaza, canta si ... poate mai presus de orice isi gaseste linistea in calmul imperturbabil al Parintelui Divin.
Ceva asemanator este ilustrat in poezia "Cantecul sufletului" scrisa de Kahlil Gibran ... poate mai sensibil decat am putut eu ilustra in cateva cuvinte ... insa chiar si asa ... sa stiu ca aceasta "senzatie" nu imi apartine doar mie ... nu e experimentata doar de mine, ci a fost este si va fi experimentata de mult mai multe fiinte umane ... ma face sa tresar de bucurie si sa il slavesc pe Parintele meu Ceresc.
Si pentru cei care poate sunteti curiosi sau va intrebati ce continea acea poezie ... as vrea sa va redau aici continutul ei asa cuma fost el tradus in limba romana ...
"CANTECUL SUFLETULUI
-de Kahlil Gibran
În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat sufleteste de cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esau ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?"
Va doresc o saptamana binecuvantata!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu