Întrebări vin de-a valma, gândurile se grăbesc să curgă într-o fluenţă atotcovărşitoare ... şi totuşi când vine vorba să le articulez în cuvinte ... pană!
Sincer nu ştiu de ce ... poate că "îmi revin" şi am din nou o perioadă d-aia în care ceea ce simt, ce gândesc sau ceea ce trăiesc e atât de intens ... dar ceea ce pot să exprim (la nivel de cuvinte) e atât de ...
N-am mai avut de mult faze de genul ăsta şi asta mă face (oarecum) să mă simt incomod ... dar totuşi de ce aş avea întotdeauna şi de fiecare dată neapărat ceva de exprimat.
Poate că e şi astă un "secret" pe care vreau nu vreau ... tre' să învăţ să mă obişnuiesc cu el.
Mă bucur, sunt trist ... mă simt (poate mai) singur ... deşi în jurul meu e destulă lume ... aş vrea să le spun ce mă doare ... sau ce îmi aduce bucurie ... şi totuşi totul se opreşte la cuvinte exprimate în gând ...
Îmi pun întrebări ... încerc să găsesc răspunsuri ... şi parcă mă lovesc de un zid ... un zid rece, aproape invizibil ... un zid menit parcă să imi frângă aripile ... zborul ... menit parcă să mă tragă într-un neant al suspinului sufletesc ...
De ce-i aşa? Sincer nu pot să îmi dau seama ... Parcă ... mă simt ca lutul care încet-încet capătă formă ... doar pentru ca atunci când zic: "Mai un pic şi gata!" să mă trezesc din nou pe "roata" în mâinile Meşterului care zice: "Pot scoate ceva şi mai bun!"
Aştept cu nerăbdare clipa când ... poate ... va veni şi răspunsul ... şi tot ce mă va înconjura vor fi 2 braţe de TATĂ ... Şi din aşteptarea asta se naşte iar o întrebare: "Dar când? Când va fi asta?" ... Poate mai devreme ... poate va mai dura ceva timp ...
Citesc destul de mult (multe) în perioada asta ... nu ştiu dacă e din dorinţa de a gasi un răspuns sau doar fiinţa mea care tânjeşte după cuvinte ... multe lucruri din cele ce citesc mi se par doar lungi înşiruiri de cuvinte ... pe când altele îmi par a fi chestii de-a dreptul sublime. Şi nu trebuie să fie neapărat chestii super complicate sau super filozofice ci culmea e ca imi găsesc alinare în cuvinte atât de simple ... atât de obişnuite.
O prietenă extrem extrem de scumpă scria acum câteva zile (vreo 2 ca să fiu mai exact) ceva simplu dar frumos ... "Exista multe intrebari in mintea noastra, in inima noastra...
Oare de ce ne mor persoanele dragi inainte sa le apreciem cum trebuie? Oare de ce ne certam in loc sa incurajam? Oare de ce ne simtim dezamagiti cand stim ca am dat tot ceea ce am putut si chiar mai mult? Oare de ce nu suntem apreciati la adevarata valoare de catre persoanele de la care avem nevoie sa primim aprobare? Oare de ce exista oamenii frustrati care fac rau celor din jur cand in alte parti copii mor fara sa primeasca vreo sansa la viata? Oare de ce nu suntem noi in stare sa ne ducem prima data la Dumnezeu in loc sa ne zbatem sa iesim din noroi de unii singuri? Oare de ce Dumnezeu nu ne raspunde cand vrem, cum vrem si cat de repede ne dorim noi?
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al raspunsurilor ... La vremea Lui, in felul Lui si pentru binele nostru ...
Unele intrebari vor primi raspuns aici si-acum, altele nu vor primi raspuns decat candva, Undeva...
Deocamdata pentru raspunsurile care le putem primi aici, trebuie sa invatam sa punem intrebarile corespunzatoare... Iar pentru cele care vor veni trebuie doar sa avem incredere in Dumnezeu!
El niciodata nu uita, nu dezamageste, nu pedepseste fara motiv si nici nu trece cu vederea nedreptatea! Chiar daca pe moment avem impresia asta, bratele Lui niciodata nu obosesc sa ne sustina, doar noi suntem prea nepasatori, sau poate prea obositi de suferinta ca sa le mai simtim ..."
Aştept un răspuns ... încerc în continuare să înţeleg ... de ce şi cum ...
Când şi cum va veni răspunsul???? ... nu ştiu ... dar cu siguranţă voi fi aici ... în aşteptare!
... lutul capăta încet-încet o nouă formă ...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu