Fereastra spre suflet ...

Mentionez inca de la bun inceput ca ceea ce urmeaza NU imi apartine si cu toata bunavointa ... nu mai stiu de unde si in ce circumstante a ajuns la mine ... asa ca nu as putea preciza cu exactitate sursa materialului ... Am (re)gasit fisierul in PC in timp ce cautam ceva ... am recitit si ... Dar poate mai bine va las sa cititi si voi ...

    Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului. Din pacate, suntem prea grabiti sau prea superficiali (adica prea egoisti) ca sa stam sa privim adinc, prin aceste ferestre, pina in sufletul celor cu care avem relatii. 

    Daca ne-am face timp sa alunecam usor pe topoganul intunecat al pupilelor, am patrunde intr-o lume mirifica, extraordinara, plina de mistere inca nedezlegate intr-un microunivers, in rinduiala sau in dezordine, fericit sau chinuit. 

    Cuvintul este puntea de legatura si cifrul dezlegarii acestor mistere. Insa, pentru a asculta iti trebuie o ureche fina si sensibila, care se formeaza doar in scoala renuntarii de sine, in scoala iubirii aproapelui. 

    Uneori, lumea acesta interioara a cuiva este o provocare molipsitoare la pace si armonie. Este placut sa te lasi furat de privelistea de dincolo de ferestra sufletului unei astfel de persoane. Cel ajutat si in avantaj esti tu. S-ar putea spune ca te infrupti ca un egoist din prea plinul cuiva. Insa, daca acel cineva ti-e prietenul care se daruie intru vindecarea sufletului tau, se poate spune ca esti un egoist in transformare sau, intr-un limbaj putin mai pozitiv, un altruist in devenire. 

    Din nefericire, de cele mai multe ori insa, alunecarea prin fereastra sufletului cuiva este ca intrarea intr-un labirint al groazei, incit te si miri cum poate trai acea persoana cu sine insasi. Si, aici trebuie sa stii sa faci o deosebire importanta intre zgomotul furtunii unui suflet zbuciumat si tipatul disperat al tacerii celui care s-a inchis in sine. 

    Linga noi se afla zilnic persoane care isi exteriorizeaza nelinistea, nesiguranta, durerea, zbuciumul, confuzia. Ii recunoastem cu usurinta si, in masura in care ei ne dau credit si ne asculta, ii putem ajuta. As putea spune ca , desi e tare greu sa traiesti in preajma unei astfel de persoane, e mai usor sa o convingi sa coboare impreuna cu tine pina la radacina problemelor si sa coopereze in terapia de vindecare sufleteasca. Esti ca pe un santier, plin de praf si uneori asurzit de zgomot, dar ai in suflet nadejdea si bucuria "cladirii" care se inalta. Si te simti incurajat. 

    Dar, tot printre noi, discreti si nebagati in seama, sunt tineri care-si poarta ranile singerinde cu zimbetul pe buze. Un zimbet trist, ca un gips ce acopera o rana infectata. Nu se aude nici un zgomot. Tacerea devine lugubra, cu atit mai mult cu cit inima bate, bate ... e vie si parca n-ar fi. Tacere si intuneric, semnele mortii intr-un trup viu. Daca linga un "galagios" te simti ca pe un santier, linga un "taciturn" ai senzatia ca stai linga un zid de beton in care sta cimentat un suflet de om. Si cauti cu infrigurare o fereastra spre acel suflet. Ai vrea sa-l ajuti sa iasa afara, la loc larg, in libertate si odihna! Te simti parca si tu incorsetat impreuna cu el in acel zid rece si rigid. Dar fereastra ramine inchisa si ... surpriza, nu se poate deschide decit pe dinlauntru! Si te doare, si plingi, si te rogi, iar el, bietul suflet, zimbeste in continuare trist si neputincios. 

    Ai stat vreodata in fata unei astfel de ferestre spre suflet? Ai banuit vreodata cita energie, cita framintare se ascunde in spatele ferestrei ferecate? 

    Ai avut ocazia sa vezi cum draperia groasa si grea este sfisiata in mii de bucati si geamul ferestrei, ne mai rezistind presiunii, se sparge dintr-o data si printre cioburi, ca lava fierbinte a unui vulcan in eruptie, sufletul dinlauntru se revarsa peste margini cautind o cupa careia sa-i ia forma, pentru a nu se imprastia irecuperabil in neantul si tacerea nebuniei? 

    Mai bine sa nu fi avut o astfel de ocazie! Si e bine sa nu devii tu insuti o ocazie! 

    Suntem citeodata martorii unor tragedii pe care am fi vrut sa fim in stare sa le impiedicam, dar n-a fost sa fie asa. Ne ramine doar gustul amar al neputintei si regretul ca n-am prevenit ceva ce mai apoi n-am mai putut impiedica sa se intimple. 

    Dar, uneori invatam, tocmai din aceste situatii dureroase, lectii pe care nu le vom uita toata viata si care ne motiveaza sa fim mult mai atenti si mai sensibili la suferintele celor din jurul nostru, mai ales ale acelora care tac, tac mereu. 

    Ca faci parte din categoria "zgomotosilor" sau din cea a "taciturnilor" stii doar tu si cei pe care i-ai lasat sa te cunoasca. Dar mai trebuie neaparat sa stii ceva. Esti OM si acest adevar este cel mai minunat lucru care se poate spune in dreptul tau, oricine ai fi, orice ai fi facut. Esti un diamant cazut din coroana unui Rege, poate in praf, poate in noroi, poate in adincul unei mari, dar un diamant. 

    Si inca ceva: Esti un diamant cautat si dorit inapoi in locul care ti-a fost destinat. Sfintul Augustin, cel care mai intii a fost "fiul risipitor" al vietii primite in dar de la creatorul sau, si-a aflat odihna si pacea sufleteasca si ne-a dezvaluit si noua secretul. Parafrazat am putea spune ca nu ne vom gasi linistea sufleteasca decit dupa ce il vom intilni pe Dumnezeu, creatorul nostru, si ne vom reface relatia cu El. 

    Dar, pe cararea anevoioasa a vietii nu poti razbi de unul singur, suntem fiinte sociale, "programate" sa relationam. Ai nevoie de macar un prieten caruia sa i te destainui si pe care sa-l lasi sa te ajute. Riscul de a fi tradat sau dezamagit este mult mai mic decit acela de a ramine singur, nu crezi?

... grabnic ... la ascultare!

Citeam recent un citat interesant care spune: "Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o gura pentru ca trebuie sa ascultam de doua ori mai mult decat vorbim." In momentul in care realizezi ca aceste cuvinte au mai mult decat un "sambure de adevar" in ele poti cu adevarat sa spui ca intelegi/inteleg sensul cuvintelor lui Iacov care spune: "... orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire." Cine este un bun ascultator zideste relatii. Doar ca ascultatorii nu se nasc ... ci se formeaza. Natura meseriei mele ma "impinge" a utiliza vorbirea cu scopul de a transmite informatii ... informatii care mai apoi sa fie folosite in munca de zi cu zi de cei ce le-au ascultat/invatat. Si totusi am invatat (nu zic sa sunt expert ... mai e mult de lucru si in ceea ce ma priveste, poate mai mult decat in cazul altor persoane) ca nu e suficient sa vorbesti ... nu e suficient sa transmiti doar un mesaj sau o informatie. E necesar sa te opresti si sa stii/inveti sa si asculti. Si daca in ceea ce-l priveste pe om trebuie sa inveti sa relationezi cu el si sa inveti sa te opresti si sa-l asculti cu cat mai mult e necesar sa fac asta atunci cand vine vorba de Dumnezeu. Rugaciunile interminabile, cererile necontenite, vorbaria masinala ... toate duse la extrem ... pot atrage admiratia oamenilor pentru cel ce le practica? Posibil ... insa in tot acel "vacarm" de vorbe si cuvinte ... cand oare mai e timp sa se incerce a se asculta ce are El sa imi/iti transmita? 
Poate vei zice ... "as vrea sa ascult mai mult ... as vrea sa devin un om care sa stie sa asculte ... dar, nu stiu cum ..." Asa cum spuneam mai sus ascultatorii nu se nasc, ci se formeaza ... A te forma ca un om care stie sa asculte nu e un proces rapid sau care se poate realiza in 2-3 zile ... E nevoie de rabdare, perseverenta si mai ales timp ... dar NU e IMPOSIBIL. Ce ar trebui sa facem in acest caz ...
a)Invata sa asculti pe cineva fara sa intrerupi
-Rezista tentatiei de a sari si de a termina propozitia si nu incerca sa "iei cuvantul" cuiva, ci invata sa asculti persoana pana la capat. O sa fim surprinsi de cate putem afla
b)Asculta ca sa intelegi
-Incearca sa intelegi punctul lor de vedere, sentimentele lor, gandirea si nevoile lor. O ascultare buna inseamna sa auzi ceea ce gandeste de fapt cealalta persoana, ce vrea sa spuna ea, nu ceea ce iti imaginezi tu in loc sa dai cu presupusul mai bine intreaba: "Am inteles bine ...?" sau "Vrei sa spui ca ...?", cu alte cuvinte nu presupune, verifica.
c)Asculta fara sa judeci
-Nu trage concluzii pripite. Daca ceea ce spune interlocutorul tau nu este relevant continua sa asculti deoarece "cine raspunde fara sa fi ascultat, face o prostie si isi trage rusinea." ne spune Solomon. Daca asculti mai mult poate totul va capata un sens.
d)Asculta fara sa corectezi, fara sa iti exprimi dezacordul sau lipsa de apreciere
-A spune: "Nu asa a fost!" sau "Ce ai crezut?", "Daca nu ai fi fost ..." sau "Esti prea sensibil(a)" acest tip de abordare ii pune pe oameni in garda si opreste comunicarea adevarata.
e)Aproba vorbitorul (atunci cand e de aprobat bineinteles)
-Accepta punctul lui de vedere, sentimentele lui ca fiind exprimarea unei persoane valoroase prin cuvinte de genul: "Daca te-am inteles corect tu crezi ca ..." sau "Din cate am inteles eu tu incerci sa imi spui ca ..." Poti astfel sa rogi persoana sa te ajute sa intelegi mai mult din ceea ce vrea sa iti transmita si eviti posibilitatea de a intelege gresit ceea ce acea persoana incearca sa iti transmita si intelegand corect poti apoi sa spui ca ai inteles. 
Nu vreau sa spun ca aceste 5 puncte va vor transforma peste noapte in maestrii ai ascultarii ... si nici nu vreau sa credeti asta ... insa sunt niste ganduri care pe mine ma ajuta sa pot sa aud mai mult, sa ascult mai mult si sa inteleg mai mult ...  si cu siguranta ca la cele prezentate s-ar mai putea adauga inca multe ganduri in ceea ce priveste modul in care ar trebui sa ascultam sau sa-i intelegem pe cei din jur sau pe Dumnezeu. Scopul principal insa este acela ca trebuie sa incepem sa invatam ca in viata nu trebuie sa fii mereu "vioara intai" ... ci ca incet-incet trebuie sa ne transformam si in cel/cea care se bucura de "concertul viorilor" din jur.
O duminica frumoasa si o noua saptamana binecuvantata cu o inima si o ureche "fina". 

Abordari ale vietii ...

Ce este viata? Cum o abordezi? Cum te raportezi la ea ... la cei din jurul tau? Ce principii iti ghideaza viata si cat de mult esti dispus sau dispusa ca sa "investesti" in viata ... in viata ta sau a celuilalt ...
Recent am primit din partea unei persoane un mesaj offline pe Y!Mess ... care hai sa spunem ca mi-a dat de gandit ... e o intamplare scurta ... pe care va las sa o cititi in liniste si apoi sa trageti concluziile ... voi singuri-singurei ... Insa inainte de a "arunca judecata" asupra unuia din personaje ... hai sa luam "oglinda" vietii personale si sa vedem unde ne situam ... suntem gata sa "daruim" cu orice cost si orice repercursiune din dragoste si pentru ca am face orice ca cel sau cea de langa noi sa fie mai mult decat fericita ... sau dand dovada de cel mai josnic egoism ... primim totul ca si cum ar fi un lucru meritat si plecam mai departe fara sa schitam un gest de multumire sau de apreciere ... Istorioara asta vorbeste de 2 oameni ... unul care daruieste si unul care primeste ... vorbeste de o dragoste si de un sacrificiu ignorat ... insa deasupra acestei povesti este "povestea suprema" in care Dumnezeu a daruit, jertfindu-se si coborandu-se pentru ca eu si tu sa putem beneficia de ceea ce ne lipsea intr-un mod acut ... 
Hai sa avem grija la reactia noastra ...
Si acum istorioara ...

"Era odata o fata oarba... si ea s-a izolat de toti si toate... nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei. -„ Tot ce-mi doresc mai mult e sa pot vedea lumea din jurul meu”, spunea ea... -„Vrei sa te casatoresti cu mine?” i-a propus intr-o zi baiatul... -„Nu ma voi casatori daca nu pot vedea...” ...La ceva timp, pt fata a aparut o pereche de ochi donati... a putut vedea si in momentul cand s-a uitat la prietenul ei a vazut ca si el este orb... -"Nu ma pot casatori cu un orb"... a spus fata si s-a intors sa plece... Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit : Sa ai grija de ochii mei te rog ..."

Neale Donald Walsch scria in cartea lui "Conversatii cu Dumnezeu" in volumul 1 ca: "Salvarea voastră nu se află în acţiunea altuia, ci în acţiunea şi reacţia voastră." Dumnezeu a oferit lumii o cale ... insa actiunea principala nu sta in EL (care oricum a oferit lumii o cale de impacare) ci in tine (care trebuie sa raspunzi acestui "dar").

O zi frumoasa cu decizii intelepte!

Cum sa cladesti relatii extraordinare ...

   Relatiile interumane ... atat de simple si totusi atat de complexe. Asa de usor de facut, atat de greu de pastrat de multe ori. Si totusi daca am voi cum am putea sa dezvoltam niste relatii sanatoase, puternice sau, de ce nu, chiar, extraordinare? Am cautat un raspuns la intrebarea asta ... pentru ca, la fel ca si voi, traiesc in societatea aceasta, am prieteni, relationez cu persoane de tot felul si premisa de la care am plecat este aceasta: "Cum as putea sa dezvolt niste relatii extraordinare cu cei din jurul meu?". Drumul parcurs pana acum si "lectiile vietii" m-au invatat cateva lucruri. Poate ca unora dintre voi aceste lucruri vi se vor parea destul de simple, poate altora ceva mai complexe ... insa pot spune ca dupa ce am invatat "lectiile" astea ... parca a cladi relatii a devenit mai usor, mai placut si aceste relatii s-au dovedit a fi mult mai durabile si mai profunde decat inainte.
   Astfel, pentru a cladi relatii extraordinare si pentru a avea o influenta pozitiva in viata celor din jur si de a-i influenta pentru Cristos trebuie sa avem grija la cateva lucruri. In primul rand trebuie sa le atribui valoare oamenilor, Hai sa fim sinceri si sa recunoastem ca daca ne vedem numai pe noi cladirea unor bune relatii nu va fi prioritara pentru noi. Trebuie sa le atribuim o mare valoare oamenilor pentru ca si Dumnezeu face astfel! Asta inseamna ca trebuie sa te astepti la ce este mai bun de la ei, ca trebuie sa presupui ca motivele lor sunt bune doar daca nu se dovedesc a fi gresite. trebuie sa ii pretuiesti dupa momentele lor cele mai bune, nu dupa cele mai rele. Trebuie sa le dai prietenia ta neconditionat si nu sa le-o ceri pe a lor. Un alt lucru pe care va trebui sa il ai in vedere, daca vrei sa ai relatii extraordinare este si acela ca va trebui sa incerci sa-i intelegi pe oameni! Multora dintre noi ne pasa de ceilalti si totusi ramanem intangibili. Acest lucru se intampla de multe ori pentru ca nu incercam sa-i intelegem pe ceilalti. Daca ar fi sa urmarim lucrul asta in statistici la nivel de societate, locuri de munca sau, de ce nu, chiar si la nivel de biserici vom vedea, poate, in mod repetat, ca problema numarul unu este aceea de intangibilitate si lipsa de a asculta nevoile si problemelor ceilalti ...
   Pentru a imbunatati intelegerea pe care o ai fata de oameni si pentru a cladi relatii extraordinare trebuie sa urmaresti sa construiesti punti catre ei, punti care sa astupe golurile lasate sau, poate, chiar create de ei. Oamenii nu se simt de obicei in siguranta, deci ofera-le increderea ta. Oamenii vor voi sa simta ca sunt intelesi, deci invata sa ii asculti. De multe ori cei din jurul tau ar vrea sa se simta speciali, asa ca fa-le complimente sincere. Aproape in fiecare caz oamenii spera ca ziua de maine sa le fie mai buna, deci ofera-le speranta. Persoanele din jurul tau sunt, de multe ori, vulnerabili din punct de vedere emotional, deci incurajaza-i.
   Cand incerci sa-i intelegi pe oameni si ii ajuti sa reuseasca, pui temelia unor relatii extraordinare si ii influentezi pe oameni pentru Dumnezeu!

Punându-i pe alţii pe primul loc!

   Haideţi să fim cinstiţi cu noi înşine, atunci când ne uităm la relaţiile noastre în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

„Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora.” (Filipeni 2:3-4)

Pentru mine, aceste versete ar putea fi rezumate în patru cuvinte care exprimă unul din cele mai importante principii pentru orice relaţie: Alţii pe primul loc.

Gândiţi-vă la oameni pe care îi cunoaşteţi şi care sunt mândri, închişi în ei. Cum le distruge această caracteristică relaţiile?  Gândiţi-vă acum la nişte oameni care sunt altruişti, şi interesaţi întotdeauna de alţii. Cum îi ajută această caracteristică în relaţiile lor?

   Cum să aplici în mod personal toate aceste lucruri

Haideţi să ne uităm cu atenţie la relaţiile noastre în lumina acestui pasaj. Atunci când intraţi în contact cu o persoana sau un grup, sunt aceste lucruri dominante în mintea voastră:

„Să nu greşeşti.”

„Să nu spui ceva stupid.”

„Petrece timp cu cei care sunt cei mai tari.”

„Ce aş putea să spun, aşa încât oamenii să creadă că sunt un tip mişto?”

Nu este nimic greşit în legătură cu aceste gânduri. Însă, toate se referă la mine, la mine şi iar ... la mine. Care ar fi diferenţa, dacă atunci când intrăm în contact cu o persoana sau un grup să o facem cu următoarele gânduri:

„Este oare cineva care stă singur, lângă care aş putea să mă aşez pentru a îl face să se simtă binevenit?”

„Este vre-o persoană rănită sentimental, pe care aş putea să o încurajez?”

„Mă întreb oare cum a decurs jocul de fotbal, sau testul de matematică, sau întrecerea la care a participat?”

Diferenţa între primul set de gânduri şi al doilea este diferenţa dintre o persoană care este centrată pe sine, şi una care este centrată pe alţii.

   Intra în contact cu Dumnezeu:

„Doamne, este un lucru radical să trec de la a mă gândi la mine însumi, la a mă gândi la alţii. Totuşi, propriile mele dureri mă ajută să realizez cum suferă alţii. Ajută-mă să fac diferenţa în vieţile lor. Şi, dacă faptul de a îi avea pe cei din jur ca şi prioritate mă va ajuta să am prietenii mai bune, acest lucru ar fi minunat! Ajută-mă să fiu prietenul care tu vrei să fiu.”

Cum să te îngrijeşti de „punctele slabe”!

„Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa, dar cine urăşte mustrarea este prost.” (Proverbe 12:1)

„Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.”(Proverbe 15:22)

„Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!” (Proverbe 19:20)

   „Stephen era un elev de clasa a 10-a care lucra ca şi reporter de sport pentru ziarul local. Prima sa însărcinare a fost să scrie un articol despre echipa de baschet a liceului. Unul din jucători a doborât un record de aruncări, făcând din acest lucru o ştire importantă pentru un oraş mic. Aşa că tânărul nostru a scris povestea şi s-a întors la editor, care a început să îi marcheze articolul cu corecturi. Ştefan ar fi putut să se supere pe editor pentru că i-a făcut munca sa cea grea harcea-parcea. Ar fi putut să ignore critica, gândindu-se că ştia destul de bine să scrie. În schimb, i-a plăcut lucrul respectiv, luând totul în serios. Uitându-se înapoi, Stephen spune că cele 10 minute de critică a editorului l-au învăţat mai mult decât orele sale de literatură engleză, de compoziţie, cursurile de ficţiune sau de poezie în liceu şi la colegiu! El a continuat să scrie şi a devenit unul din cei mai de succes autori ai zilelor noastre, Stephen King. Deşi nu ştiu ce gândeşte Stephen King despre Biblie, pot să vă spun că a beneficiat mult de pe urma aplicării unuia din principiile acesteia. Şi acelaşi lucru poate să fie spus cu referire la mulţi oameni de afaceri de succes, care pretind că unul din cele mai importante secrete ale succesului lor este acceptarea criticii de la clienţii lor şi de la cei care lucrează pentru ei.” (Steve Miller în „On Writing”)

   Celor mai mulţi dintre noi nu ne place atunci când oamenii ne critică. De ce urâm lucrul acesta aşa de mult? Conform acestor versete, care sunt beneficiile primirii sfaturilor, acceptării instrucţiunii şi a disciplinei făcute în dragoste? Care sunt consecinţele faptului de a respinge aceste lucruri?

   Toţi avem puncte slabe, probleme relaţionale care ne rănesc în relaţiile pe care le avem. Ele sunt uşor de observat de alţi oameni – distrugători de prietenii aşa cum este o gură spartă, faptul de a spune lucruri prosteşti sau stânjenitoare şi pot să continui lista cu alte lucruri. Gândiţi-vă la profesorii, la membrii familiei şi la alţi tineri pe care îi ştiţi că au avut dificultăţi în a îşi face prieteni. Ce anume făceau ei greşit?

Pare un lucru foarte straniu. Greşelile lor sunt atât de evidente pentru cei din jur, însă total nevăzute de ei înşişi. Însă, haideţi să ne luăm atenţia de la a concentrarea pe punctele slabe ale altora şi să ne uităm la propriile noastre puncte slabe. Nu le puteţi vedea, nu-i aşa? Pentru că ele sunt nişte „puncte oarbe.” Totuşi, indiferent care sunt aceste puncte care vă rănesc relaţiile, acestea pot distruge relaţii pentru tot restul vieţii voastre. Cum putem să aflăm care sunt acestea? Avem nevoie disperată de „mulţi sfetnici” în acest domeniu.

   Dacă vrei să acţionezi acum e timpul! Poate te întrebi cum ai putea face acel lucru. Răspunsul e unul destul de simplu (insa nu unul simplist). Numiţi câţiva oameni (prieteni sau membri ai familiei) care credeţi că ar fi foarte sinceri cu voi în ce privesc relaţiile pe care le aveţi. Spuneţi-le că aţi făcut un studiu despre relaţii şi că aţi dori să ştiţi părerea lor. Staţi de vorbă personal cu fiecare, fie la telefon, fie faţă în faţă, şi puneţi-le întrebări de genul:

1)      Fac eu unele lucruri ciudate care uneori îi resping pe oameni?

2)      Sunt eu atent la unii, şi îi ignor pe alţii?

3)      Monopolizez eu conversaţiile?

4)      Ce notă mi-ai da ca şi ascultător?

5)      Mă concentrez cu prioritate spre interesele altora, sau vorbesc cea mai mare parte a timpului despre mine însumi?

6)      Dacă ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă şi să îţi dai seama că ai fost transformat în mod magic în mine, ce ai schimba aşa încât să mă poţi ajuta pe mine (acum „tu”) în ce privesc relaţiile mele?

7)      Crezi că aleg prieteni care sunt o influenţă negativă, sau pozitivă?

   Toate aceste lucruri enumerate aici vor avea valoare doar dacă alaturi de ele îl vei implica si pe Dumnezeu! „Doamne, ajută-mă să îmi iau pulsul în mod regulat de la cei din jurul meu referitor la  modul în care îmi clădesc relaţiile. Doresc cu adevărat să îi pun pe alţi oameni înaintea mea, şi să îi iubesc prin Tine. Arată-mi în mod continuu punctele mele slabe, care m-ar putea împiedica să fiu prietenul care vrei să fiu.”

Suveranitatea Suveranului!

In Genesa 18:14 este scris: "Este oare ceva prea greu pentru Domnul?" 

     In studiul scripturii din aceasta saptamana am ajuns la un episod din viata lui Avraam si a Sarei, care mi-a starnit interesul.  Genesa 18, ni-l prezinta pe Avraam in caldura zilei, probabil asteptand racoarea serii, cand in fata lui apar trei straini.  Obiceiul vremii, cat si credinciosia lui Avraam, caci un obicei nu este neaparat respectat de toata lumea, il face pe Avraam sa ii primeasca in caminul sau, si sa le ofere ce avea el mai bun.  Astfel nu avea niciodata sa regrete ca nu a pus ce avea mai bun inaintea Domnului sau. Cred ca dialogul a purtat mai multe subiecte, si Avraam era din ce in ce mai surprins de cat de mult il cunosteau acesti trei “straini”, cand unul din ei ii spune lui Avraam ca peste un an, va avea un fiu.  Aici episodul devine interesant, caci Biblia ne prezinta o informatie care altfel ar fi fost ascunsa de ochii nostrii. 

     Nu departe de locul in care se aflau strainii, la usa cortului, probabil ascunsa de ochii celor de afara, statea Sara, care auzind fagaduinta, si aducandu-si aminte ca avea 89 de ani, nu s-a putut abtine si a ras.  De fapt nu asa au decurs lucrurile, ci Sara vroia sa rada, sa rada chiar in hohot, dar s-a abtinut si nu a ras, caci nu s-a auzit nici chicot.  Dar Biblia imi spune ca ea radea in sinea ei.  Mai mult Biblia imi prezinta si gandurile ei, motivul pt care radea in sinea ei. 

            Vrei sa te pui si tu in locul ei? Ce ai fi facut tu? Care ar fi fost reactia ta, in aceeasi situatie? Dupa “regulile” societatii de azi, eu poate ca as fi ras in hohot. De unde stiu?  Pentru ca privesc la cum se trateaza multe ale fagaduintele si promisiunile pe care Dumnezeu ni le ofera. Iata cateva motive pentru care Sara radea, privind la ele, ma intreb daca nu ma ascund si eu dupa usa cortului de sub stejarii lui Mamre: 

1.      Cred ca unul din motive este ca ce auzea suna prea mult a poveste.  Ceea ce Domnul spunea, era prea ciudat. Nimeni nu mai auzise asa ceva. In versetul 12, Sara chiar prezinta motivele pentru care ea privea fagaduinta departe de a fi vreodata implinita. Vad lucrul acesta la noi: pentru ca un lucru ni se pare prea imposibil, suntem ispititi sa nu credem, si poate in fata acestui imposibil, ne vine sa zambim, zambim, sau dam glas rasetului nostru.

2.      Ceea ce auzea era imposibil din punct de vedere anatomic. Sara avea 89 de ani, Avraam 99.  Realitatea era ca mult timp, nimeni nu dorise un copil mai mult decat Sara, o dorinta care nici acum nu se stinse, dar care nu mai putea fi implinita. Acum a ramas doar un vis. Vad lucrul acesta la noi, cand limitam putearea de lucru a Dumnezeului nostru. Cand vedem posibilul doar prin granitele noastre omenesti. Si-atunci cand cineva ne spune ca Cineva, mai are o metoda, ne vine sa zambim, zambim, sau dam glas rasetului nostru.

3.      Sara radea pentru ca nu era pregatita sa primeasca fagaduinta. Credea in Dumnezeu, dar nu-l credea pe Dumnezeu. Si aici e o mare diferenta. Caci diferenta consta in a crede ca Dumnezeu poate sa faca orice in jurul tau, dar nu poate sa lucreze in tine. Si atunci cand Dumnezeu e atat de aproape de noi incat ii auzim glasul, ne e teama sa radem, sau chiar sa zambim, si poate doar radem si noi in sinea noastra.

Frumusetea acestui pasaj consta si in faptul ca Dumnezeu corecteaza. Caci Sara e chemata in fata, si Dumnezeu ii spune ca nu are motiv sa rada. La nobila varsta de 90 de ani va avea un copil. Imposibil? Nu pentru Dumnezeu.

Cand vei sta in fata imposibilului, cand lupta din jurul tau, sau lupta cu tine pare fara sfarsit adu-ti aminte de o intrebare pe care nu eu ti-o pun ci Tatal Tau Ceresc: “Este oare ceva prea greu pentru Domnul?”  Si lasa-l pe El sa lucreze, chiar si in tine, si vei vedea ca pentru El, nimic nu e prea greu.

O provocare noua pentru tine astazi! Esti gata sa accepti SUVERANITATEA SUVERANULUI?

Cum să devii o persoană care îi face pe cei din jur să înflorească!

Această poveste ne arată puterea cuvintelor de încurajare.

Am auzit o poveste despre un băiat foarte rău care a fost trimis în biroul directorului de la şcoală pentru că se comportase urât în şcoală. În mod aparent aceasta nu era prima dată când se întâmpla aşa ceva, şi directorul s-a uitat la băiat, întrebându-se ce să facă. De această dată, în loc să îl certe, s-a uitat la mâinile băiatului. I-a spus acestuia: „Uită-te la mâinile tale. Degete subţiri. Acestea sunt mâini de chirurg. Mergi şi împlineşte-ţi potenţialul.” Tot ce a făcut băiatul în ziua respectivă a fost să se uite la mâinile lui. Ani de zile mai târziu directorul a primit veşti despre băiatul acela, care acum terminase şcoala medicală, unde se pregătise ca să fie un chirurg. Care a fost punctul de turnură în viaţa acelui băiat? Ziua în care a fost încurajat, fiind conştientizat de potenţialul său.

Am realizat noi cu adevărat puterea cuvintelor de încurajare în schimbarea vieţilor? De ce este atât de puternică încurajarea?

Educatorul John Dewey a spus odată că cea mai profundă nevoie din natura umană este „dorinţa de a fi important.” Psihologul William James a spus: „Cel mai profund principiu al naturii umane este tânjirea după apreciere.”

Aşa că avem oameni pretutindeni în jurul nostru care tânjesc să se simtă importanţi şi apreciaţi. Cum s-ar simţi un frate sau o soră mai mică, sau o persoană tânără din grupul de tineri în care eşti, dacă ar observa o calitate bună în vieţile lor şi ar primi complimente pentru aceasta?

De la Sursa Puterii:

Dacă îi iubim cu adevărat pe oamenii cu care ne petrecem timpul, vom dori să scoatem din ei tot ce este mai bun, şi să îi vedem înflorind. Apostolul Pavel spune următoarele lucruri:

„Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1:28)

Pavel nu făcea decât să îi ajute pe alţii să devină tot ceea ce puteau ei deveni. Rezultatul? Avea o satisfacţie incredibilă de a şti că a înflorit vieţile oamenilor pe tot cuprinsul lumii pe care a acoperit-o prin lucrarea lui. Nu ar fi extraordinar de minunat să ajungi la sfârşitul anilor tăi de şcoală generală sau de liceu şi să realizezi că unii dintre colegii tăi, din vecini sau din membrii familiei au fost schimbaţi pentru totdeauna datorită faptului că i-ai încurajat?

Cum să aplici în mod personal toate aceste lucruri:

Unii tineri din grupul de tineret au scris o hârtie şi au semnat pe o carte poştală, pentru a o încuraja pe o fată care s-a îmbolnăvit de  insolaţie într-o tabără de la mare. Ani mai târziu ea mi-a arătat felicitarea respectivă. O purtase în agenda ei în toţi aceşti ani!

Cine este persoana pe care o poţi încuraja în această săptămână? Mai degrabă decât să excelaţi în a îi prinde pe frăţiorii sau surioarele voastre făcând ceva greşit, aşa încât să puteţi striga la ei, de ce să nu încercaţi să îi prindeţi făcând ceva bine, şi să le faceţi un compliment? Scrieţi numele unor oameni pe care credeţi că îi puteţi ajuta fie verbal, sau printr-o scrisoare în săptămâna care urmeaza si faceti lucrul acesta. Dupa ce l-ati facut ... urmariti reactia ...

Intra în contact cu Dumnezeu:

„Doamne, mărturisesc că sunt adeseori unul care descurajează, în loc să fiu un încurajator. Aprinde în mine pasiunea de fi unul care să îi facă pe oameni să înflorească. Ajută-mă în această săptămână să îi prind pe oameni făcând ceva bun, aşa încât să pot să le fac complimente. Arată-mi oameni care sunt descurajaţi, aşa încât să îi pot încuraja.”