Imi aduc aminte de vremurile in care copii fiind ... ne jucam "ascunsea" ... Cel mai okay era cand nu trebuia "sa pun eu ochii" ... si cand altu' era deja "scuipat" inaintea mea :lol: ... Cred ca intelegeti cu totii ce vreau sa zic. Adica si voi ati fost copii si voi ati jucat "ascunsea" chiar daca poate la voi jocul avea o denumire "personalizata" cu arealul vostru ... Ce vreau sa zic cu asta ... ??? De obicei imi gaseam locuri destul de bune pentru a ma ascunde. Partea funny de abia acum incepe ... la cateva ore sau zile dupa cand ne jucam din nou de obicei imi gaseam amicii prin aceleasi locuri pe care le folosisem eu inainte ... Partea si mai interesanta e poate nu reuseau sa se ascunda destul de bine in aceleasi locuri fiind fie usor de depistat, fie prea ocupati sa se certe cine a ajuns primu' acolo.
Nostim, din punctul de vedere a unor copii.
Dar ce ne facem atunci cand in astfel de situatii "jenante" se gasesc oameni maturi? Si nu ma refer aici la jocul de-a "ascunselea", ci la modul patetic in care incercam sa ne ascundem ... incercand din rasputeri sa fim "altceva" ... altcineva ... sau poate visand ghemuiti intr-un colt la cum ne-ar place sa fim. Cam asa e si atunci cand incercam sa ne ascundem de CEL ce ne intreaba in racoarea zilei: "Unde esti?"
Nu stia EL oare unde era Adam ... ??? Eu cred ca stia foarte bine ... doar ca voia un raspuns din partea celui intrebat. E adevarat ca in jocul nostru de copii chiar daca ne mai intrebam asa intr-o doara cu voce tare ... nu se astepta nimeni sa raspunda cineva ...
Ei bine, in cazul lui TATI si Adam/Eva ... lucrurile au stat putin altfel ... EL a intrebat ... omul a raspuns ...
Nu cred ca intrebarea era menita pentru a primi neaparat un raspuns ... ci mai degraba o "confesiune" ... pentru ca nu-i asa dictonul romanesc spune ca: "o greseala recunoscuta e pe jumatate iertata." Ei bine nu a fost cazul in aceasta situatie ... iar ceea ce a urmat e foarte bine cunoscut (sau ar trebui sa fie) ...
Din punctul meu de vedere confesiunea ... are o conotatie speciala ... pentru mine confesiunea e egala cu "a fi de acord cu" ... si in cazul asta a fi de acord cu TATI ...
EL zice ca daca nu recunoastem, daca nu iesim din "tufe" ... daca nu venim inaintea LUI ... si daca nu cadem de acord cu EL ... e mai greu cu ce urmeaza ... cu ce are EL pregatit ... dar daca "cadem la pace" cu EL lucrurile pot lua o turnura extraordinara.
Urma scapa turma! ... asta era dictonul jocului mai sus mentionat ... si totul o lua de la capat cu cel ce era in pozitia de a cauta si a gasi ... luand totul de la capat ...
Ei bine ... "urma scapa turma" e oarecum valabil si in cazul nostru ... pentru ca "la sfarsit ... ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile ...". Asa ca daca "nu vreti sa puneti ochii" ... aveti de grija!
Puteti rationaliza situatia cat vreti ... puteti sa o suciti pe toate partile ... puteti sa incercati sa o dregeti cum stiti voi mai bine ... "jocul" exista ... "leul care racneste ... cauta pe cine sa inghita" ... si doar urma scapa turma!
Mai devreme sau mai tarziu ... vrei-nuvrei ... va trebui sa faci ceva in "jocul" asta.
Dar vorba anglo-americanului: "only time will tell"!
