Motto: "Am invatat tacerea de la cei vorbareti, toleranta de la cei intoleranti si bunatatea de la cei rai." (Khalil Gibran)
 |
| Nu poti pune egal intre 2 aspecte diametral opuse! |
Cand oamenii se invesmanteaza intr-o neprihanire proprie si personala, ei defapt nu incearca sa primeasca sentimentul de neprihanire de la ei însisi, ci de la tine, persoana de langa ei, omul asezat mai aproape sau mai departe de propria-i persoana. Poate cumva te intrebi cum si daca e posibil asta. Raspunsul e unul simplu: ceea ce se intampla atunci cand cineva se declara neprihanit pe baza proprie e faptul ca ei se compara in mod activ cu ceilalti si se masoara pe ei insisi ca fiind niste mai buni pastratori ale regulilor.
Atunci cand ai de-a face cu o astfel de persoana poti fi sigur, ca in orice discutie sau aspect abordat, o persoana de sine-neprihanita va deveni extrem de iritata. Si asta pentru ca identitatea lor e invelita in falsa idee ca ei nu sunt atat de rai ca ceilalti, ca altii sunt intr-o conditie mult mai rea (grea) decat a lor sau in anumite momente nici macar nu reusesc sa vada faptul ca au tendinta de a-i ostraciza pe cei de care le e teama, pe cei de care se simt intimidati, pe cei ce, de cele mai multe ori, le sunt superiori in multe din aspectele abordate.
Auto-neprihanirea sau persoana ce se autoproclameaza ca neprihanita, mai buna ca altul e persoana ce abordeaza acest mod de a fi pentru a se ridica (oarecum) in detrimentul celuilalt, prin incercarea vadita de a-l discredita, de a se sui mai sus ... prin compararea unei meritocratii cu dublu sens. Sau dupa cum spune o vorba din popor: "in critica lei, in autocritica mielusei!", iar in anumite momente nu are a face nici macar cu a fi cu adevarat drept sau neprihanit, ci doar de a PAREA si a APAREA a fi intr-o alta clasa sau categorie decat persoana de langa cu care se face comparatia. Scriind aceste randuri imi vine in minte istorioara vamesului si a fariseului de la Templul din Ierusalim. Si cat talc se ascund in acele cuvinte, pentru ca nu-i asa neprihanirea personala nu face decat sa te mute (cel putin in ochii tai) intr-o alta categorie de oameni (dar poti citi fara probleme acest cuvant la fel de usor si ca ... pacatosi), pentru ca nu-i asa tu nu esti atat de rau, tu nu ai facut atat de multe, ba chiar tu poti spune ca ai o gramada de lucruri bune de spus despre tine si ceea ce faci tu. Poate ca tocmai de aceea persoanele ce prezinta simptomele auto-neprihanirii (neprihanirii personale) sunt atat de preocupate de reguli. Regulile făcute de om sunt aproape intotdeauna concepute pentru a distinge cine reuseste sa le pastreze mai bine, incercand sa contabilizeze orecum balanta dintre + si -, chiar daca, in cele mai multe dintre cazuri, distinctiile care sunt facute sunt, si vor ramane, artificiale. Mai grav e insa atunci cand luam propriile idei si conceptii, propriile reguli si le absolutizam ca fiind cele mai si cele mai ... si le punem intr-o lumina cu tenta divinizanta, incercand oarecum sa ne justificam propriile reguli si sa le substituim celor cu adevarat importante.
Insa ... DIN NEFERICIRE ... lucrurile se masoara (sau sunt masurate) altfel ... si de catre Altcineva! Si avem atat de multe exemple ... daca am citi doar cu atentie si cu o minte deschisa pentru a intelege ceea ce este cu adevarat important.
Insa poate cel mai interesant aspect pe care-l proiecteaza neprihanirea personala (si persoanele ce abordeaza acest concept) e faptul ca ei ii vor vedea INTOTDEAUNA pe CEILALTI ca facand parte din aceasta categorie. Sau poate chiar mai mult, ii vor cataloga a fi mandri, aroganti si/sau sarcastici, fiindu-le aproape imposibil sa vada si sa inteleaga lucruri evidente din lumea care-i inconjoara.
Iar acest lucru poate deveni enervant in contextul in care ... persoanele din jurul acestui arhetip de om trebuie sa infrunte in mod constant fel de fel de abuzuri fie ele verbale, emotionale, mentale, ideologice sau de alta natura. E enervant pentru ca acest tip de persoane nu va intelege niciodata ce se petrece cu ceilalti, ce e in inima si sufletul lor ... dar vor critica si vor apasa constant ... incercand sa se erijeze in cei buni, in cei carora trebuie sa ne asemanam, in cei asemenea carora trebuie sa ne comportat, traim, vorbim, sau abordam modul in care facem lucrurile. Nu-i de mirare de ce tot mai multe persoane aleg sa se distanteze din ce in ce mai mult de sisteme ce se bazeaza pe astfel de reguli comparativ-meritocratice ale neprihanirii!!!
Trist oameni buni ... foarte trist! Pentru ca etalonul nu sunt eu si nu vei fi tu. NICIODATA!!!
Etalonul este, va fi SI VA RAMANE ... unul singur! E doar o chestiune de a intelege sau altfel spus "cine are urechi de auzit ... sa auda!"
Atunci cand ai de-a face cu o astfel de persoana poti fi sigur, ca in orice discutie sau aspect abordat, o persoana de sine-neprihanita va deveni extrem de iritata. Si asta pentru ca identitatea lor e invelita in falsa idee ca ei nu sunt atat de rai ca ceilalti, ca altii sunt intr-o conditie mult mai rea (grea) decat a lor sau in anumite momente nici macar nu reusesc sa vada faptul ca au tendinta de a-i ostraciza pe cei de care le e teama, pe cei de care se simt intimidati, pe cei ce, de cele mai multe ori, le sunt superiori in multe din aspectele abordate.
Auto-neprihanirea sau persoana ce se autoproclameaza ca neprihanita, mai buna ca altul e persoana ce abordeaza acest mod de a fi pentru a se ridica (oarecum) in detrimentul celuilalt, prin incercarea vadita de a-l discredita, de a se sui mai sus ... prin compararea unei meritocratii cu dublu sens. Sau dupa cum spune o vorba din popor: "in critica lei, in autocritica mielusei!", iar in anumite momente nu are a face nici macar cu a fi cu adevarat drept sau neprihanit, ci doar de a PAREA si a APAREA a fi intr-o alta clasa sau categorie decat persoana de langa cu care se face comparatia. Scriind aceste randuri imi vine in minte istorioara vamesului si a fariseului de la Templul din Ierusalim. Si cat talc se ascund in acele cuvinte, pentru ca nu-i asa neprihanirea personala nu face decat sa te mute (cel putin in ochii tai) intr-o alta categorie de oameni (dar poti citi fara probleme acest cuvant la fel de usor si ca ... pacatosi), pentru ca nu-i asa tu nu esti atat de rau, tu nu ai facut atat de multe, ba chiar tu poti spune ca ai o gramada de lucruri bune de spus despre tine si ceea ce faci tu. Poate ca tocmai de aceea persoanele ce prezinta simptomele auto-neprihanirii (neprihanirii personale) sunt atat de preocupate de reguli. Regulile făcute de om sunt aproape intotdeauna concepute pentru a distinge cine reuseste sa le pastreze mai bine, incercand sa contabilizeze orecum balanta dintre + si -, chiar daca, in cele mai multe dintre cazuri, distinctiile care sunt facute sunt, si vor ramane, artificiale. Mai grav e insa atunci cand luam propriile idei si conceptii, propriile reguli si le absolutizam ca fiind cele mai si cele mai ... si le punem intr-o lumina cu tenta divinizanta, incercand oarecum sa ne justificam propriile reguli si sa le substituim celor cu adevarat importante.
Insa ... DIN NEFERICIRE ... lucrurile se masoara (sau sunt masurate) altfel ... si de catre Altcineva! Si avem atat de multe exemple ... daca am citi doar cu atentie si cu o minte deschisa pentru a intelege ceea ce este cu adevarat important.
Insa poate cel mai interesant aspect pe care-l proiecteaza neprihanirea personala (si persoanele ce abordeaza acest concept) e faptul ca ei ii vor vedea INTOTDEAUNA pe CEILALTI ca facand parte din aceasta categorie. Sau poate chiar mai mult, ii vor cataloga a fi mandri, aroganti si/sau sarcastici, fiindu-le aproape imposibil sa vada si sa inteleaga lucruri evidente din lumea care-i inconjoara.
Iar acest lucru poate deveni enervant in contextul in care ... persoanele din jurul acestui arhetip de om trebuie sa infrunte in mod constant fel de fel de abuzuri fie ele verbale, emotionale, mentale, ideologice sau de alta natura. E enervant pentru ca acest tip de persoane nu va intelege niciodata ce se petrece cu ceilalti, ce e in inima si sufletul lor ... dar vor critica si vor apasa constant ... incercand sa se erijeze in cei buni, in cei carora trebuie sa ne asemanam, in cei asemenea carora trebuie sa ne comportat, traim, vorbim, sau abordam modul in care facem lucrurile. Nu-i de mirare de ce tot mai multe persoane aleg sa se distanteze din ce in ce mai mult de sisteme ce se bazeaza pe astfel de reguli comparativ-meritocratice ale neprihanirii!!!
Trist oameni buni ... foarte trist! Pentru ca etalonul nu sunt eu si nu vei fi tu. NICIODATA!!!
Etalonul este, va fi SI VA RAMANE ... unul singur! E doar o chestiune de a intelege sau altfel spus "cine are urechi de auzit ... sa auda!"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu