Amintiri cu (sau poate fara) talc ...

In una din zilele trecute, pe cand eram fara net din cauza ploilor care s-au cam abatut peste oras ... am stat si m-am gandit la anumite aspecte interesante din viata. E foarte interesant cum noi oamenii ne staduim sa facem ceva mai bun ... sa ne "transformam" peste noapte ... sa devenim altceva sau altcineva ... insa, de multe ori, am vrea ca acest lucru sa se faca,pe cat posibil, rapid, eficient si fara efort. Gandul mi-a zburat la primii ani de scoala ... clasele mici ... atunci cand se produceau destule "transformari" in viata. Atunci cand ai 6-7 anisori ... cand inveti sa intri intr-un program sa te incadrezi in anumite reguli pe care scoala si educatia le impune. Cat de greu ne-a fost probabil unora dintre noi sa renuntam la felul copilaresc de a hoinari ore in sir fara vreun rost sau tel anume ... cand de greu ne-a fost probabil sa stam 45-50 de minute in acelasi loc cuminti si cu urechiusele deschise spre ceea ce invatatoarea incerca sa ne conduca. Cat de greu era atunci cand dupa acele 4-5 ore de scoala, atunci cand ajungeam acasa, in loc sa o zbughim la joaca, la batut mingea si la alergat, trebuia sa stam in sufragerie sau in bucatare si sa ne chinuim poate de-a dreptul sa "mazgalim" aproape hieroglific temele de casa, litere, cifre, bastonase si alte "buchiseli chinuitoare" ...
Acest fapt imi aduce aminte de o istorioara care ne vorbeste tocmai de un astfel de eveniment ... o invatatoare, o prichindica la inceput de drum ... cateva litere si ... un stilou.
Ceea ce e interesant e ca cei mici se confrunta intotdeauna su probleme aparent banale, au intrebari care pe cei mari ii fac, de obicei, sa zambeasca si de multe ori nu incercam sa privim mai adanc semnificatia acestor intamplari ... Pacat! Cred ca am avea multe de invatat. In istorioara pe care mi-am amintit-o era vorba despre o fetita care mergea pentru prima data la scoala ... si ca la oricare inceput de drum ea a trebuit sa invete literele, apoi cuvinte. Parte usoara am zice ... apoi a trebuit sa inceapa sa le scrie. Invatatoarea a scris un set de litere de tipar si un set de litere mici in caietul ei ... si a indemnat-o sa incerce sa completeze si sa exerseze cat mai mult acasa pentru a putea invata si stapani modalitatea de scriere a fiecareia. Spre deosebire de literele scrise de invatatoare, cele scrise de micuta noastra aratau mult mai neingrijite, aproape indescifrabile. Dupa cateva zile de chin micuta noastra a inceput sa-si inchipuie ca ceva nu e in regula cu stiloul ei ... si cu siguranta daca ar fi avut stiloul invatatoarei lucrurile ar fi fost cu totul altfel. Asa ca intr-o pauza s-a apropiat de catedra a luat stiloul si era foarte bucuroasa ca o sa poata face litere frumoase. Invatatoarea insa observa ca ii lipseste stiloul si a intrebat cine l-a luat. Rusinata fetita noastra a recunoscut si a oferit si motivul pentru care l-a luat. Un zambet larg se asternu pe fata invatatoarei care o ajuta sa scrie cateva litere invatand-o sa tina mana cat mai relaxata. Si ce diferenta ...
Imi aduc aminte de aceasta povestioara oridecate ori vreau sa fac ceva bun sau mai bun. E un exemplu atunci cand mi se pare ca fata de ceea ce trebuia sa fac lucrurile stau mult mai rau ... e o povata atunci cand am tendinta de a crede ca daca as avea "alt stilou", alte circumstante lucrurile ar putea arata altfel. E o lectie care imi spune ca o "mana relaxata" poate face lucrurile sa arate altfel si ca in ciuda eforturilor mele nu voi putea reusi cu adevarat decat in masurain care il voi lasa pe EL "sa ma tina de mana", deoarece EL are un scop precis pentru fericirea si implinirea mea.
Si pentru asta nu pot spune decat: MULTUMESC!