Citesc in Scriptura lucruri uimitoare ... lucruri care ma fascineaza din nou ... si din nou ... Si e totul cu si despre EL. Cuvinte ca: "Lucrati nu pentru mancarea pieritoare, ci pentru mancarea care ramane pentru viata vesnica si pe care v-o va da Fiul omului; caci Tatal, adica insusi Dumnezeu, pe El L-a insemnat cu pecetea Lui." imi trec inaintea ochilor ... si gandul isi incepe "cursa spre neant". Imi imaginez "tabloul" ... contextul ... si undeva in centru ... in centru tuturor ... EL.
In ziua de dupa evenimentul in care a hranit 5000, Isus ii invata pe oameni despre cele mai importante lucruri ale vietii. El le spunea ca: "Eu sunt Painea vietii. Cine vine la Mine nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine nu va inseta niciodata." sau ... "Lucrati nu pentru mancarea pieritoare, ci pentru mancarea care ramane pentru viata vesnica si pe care v-o va da Fiul omului ..." ... cu alte cuvinte El incerca sa le transmita un mesaj simplu ... "Oameni buni ... v-am potolit, si nu doar 1 data, foamea ... dar de fapt ar trebui sa priviti dincolo de o bucata de paine."
Si totusi la sfarsitul acestei cuvantari ... dupa ce a terminat de transmis ACEST mesaj ... destul de multi, mai bine zis majoritatea, au facut cale-ntoarsa ... si si-au vazut de drum. Acesti oameni nestatornici, "de vreme buna" ... au facut cale-ntoarsa dupa ce si-au primit "masa gratis" ... pentru ca ceea ce El incerca sa le spuna nu era prea placut pentru ei ... Parca acele cuvinte era absolut incompatibile atat cu burtica lor ... cat si cu posibilitatea lor de intelegere ... Parca ii si vad ... strambandu-se, foindu-se ... si incercand sa compatibilizeze pita si pestele cu chestii spirituale pe care nu le intelegeau ... Trebuie sa fi fost o "priveliste" pe cinste ...
Si ... in acest context ... Isus surprinde din nou ... "Voi nu plecati?" ...Treziti parca din reverie, adusi cu picioarele pe pamant ... ii si vad pe ucenici ... mirati, dar poate in acelasi timp confuzi ... "respirand" realitatea faptului ca ... ramasesera doar ei ... si El. Si vine si raspunsul ... "Doamne ... la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice. Si noi am crezut si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Hristosul, Sfantul lui Dumnezeu." O noua bravada in stilul caracteristic al lui Petru? Sinceritate? Adevar? Sa fie oare doar cuvinte de complezanta? ... Timpul si istoria ... ne-au oferit raspunsul la aceste intrebari ... dar pentru ei atunci lucrurile nu erau, nu pareau a fi ... deloc simple.
Am invatat din istorioara asta o lectie. S-au poate am reinvatat-o.
Trebuie sa aratam compasiune celor aflati in nevoie. Isus a "modelat" asta in fiecare dintre noi. Dar pe langa "acoperirea" nevoilor fizice ... va trebui sa ii provocam in materie de necesitati spirituale.
Sa aratam compasiune, dar sa ne amintim ca cel mai important lucru pe care il putem face pentru oamenii din jurul nostru e sa avem grija sa le aducem in atentie nevoile sufletului. Nu se pune in discutie faptul ca noi ca si crestini avem si aratam compasiune pentru cei in nevoie ... pentru ca asa si trebuie, dar deasemenea trebuie sa nu uitam si sa nu neglijam cel mai important aspect, cea mai importanta componenta a vietii umane ... SUFLETUL!
Telul nostru principal trebuie sa fie telul Lui principal ... Painea pe care o daruim trebuie sa duca in final inspre Painea Vietii ... mana pe care o intindem in ajutor trebuie sa conduca in final ... la El.
Poate ca ... la fel ca si in cazul Lui ... oamenii vor pleca dupa ce "painea si pestii" se vor termina ... si poate ca ... totusi ... vom avea in suflet bucuria unui lucru bine facut.
Voi nu plecati? ... alegerea e a fiecaruia dintre voi ... decizia e personala ...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu