Mentionez inca de la bun inceput ca ceea ce urmeaza NU imi apartine si cu toata bunavointa ... nu mai stiu de unde si in ce circumstante a ajuns la mine ... asa ca nu as putea preciza cu exactitate sursa materialului ... Am (re)gasit fisierul in PC in timp ce cautam ceva ... am recitit si ... Dar poate mai bine va las sa cititi si voi ...
Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului. Din pacate, suntem prea grabiti sau prea superficiali (adica prea egoisti) ca sa stam sa privim adinc, prin aceste ferestre, pina in sufletul celor cu care avem relatii.
Daca ne-am face timp sa alunecam usor pe topoganul intunecat al pupilelor, am patrunde intr-o lume mirifica, extraordinara, plina de mistere inca nedezlegate intr-un microunivers, in rinduiala sau in dezordine, fericit sau chinuit.
Cuvintul este puntea de legatura si cifrul dezlegarii acestor mistere. Insa, pentru a asculta iti trebuie o ureche fina si sensibila, care se formeaza doar in scoala renuntarii de sine, in scoala iubirii aproapelui.
Uneori, lumea acesta interioara a cuiva este o provocare molipsitoare la pace si armonie. Este placut sa te lasi furat de privelistea de dincolo de ferestra sufletului unei astfel de persoane. Cel ajutat si in avantaj esti tu. S-ar putea spune ca te infrupti ca un egoist din prea plinul cuiva. Insa, daca acel cineva ti-e prietenul care se daruie intru vindecarea sufletului tau, se poate spune ca esti un egoist in transformare sau, intr-un limbaj putin mai pozitiv, un altruist in devenire.
Din nefericire, de cele mai multe ori insa, alunecarea prin fereastra sufletului cuiva este ca intrarea intr-un labirint al groazei, incit te si miri cum poate trai acea persoana cu sine insasi. Si, aici trebuie sa stii sa faci o deosebire importanta intre zgomotul furtunii unui suflet zbuciumat si tipatul disperat al tacerii celui care s-a inchis in sine.
Linga noi se afla zilnic persoane care isi exteriorizeaza nelinistea, nesiguranta, durerea, zbuciumul, confuzia. Ii recunoastem cu usurinta si, in masura in care ei ne dau credit si ne asculta, ii putem ajuta. As putea spune ca , desi e tare greu sa traiesti in preajma unei astfel de persoane, e mai usor sa o convingi sa coboare impreuna cu tine pina la radacina problemelor si sa coopereze in terapia de vindecare sufleteasca. Esti ca pe un santier, plin de praf si uneori asurzit de zgomot, dar ai in suflet nadejdea si bucuria "cladirii" care se inalta. Si te simti incurajat.
Dar, tot printre noi, discreti si nebagati in seama, sunt tineri care-si poarta ranile singerinde cu zimbetul pe buze. Un zimbet trist, ca un gips ce acopera o rana infectata. Nu se aude nici un zgomot. Tacerea devine lugubra, cu atit mai mult cu cit inima bate, bate ... e vie si parca n-ar fi. Tacere si intuneric, semnele mortii intr-un trup viu. Daca linga un "galagios" te simti ca pe un santier, linga un "taciturn" ai senzatia ca stai linga un zid de beton in care sta cimentat un suflet de om. Si cauti cu infrigurare o fereastra spre acel suflet. Ai vrea sa-l ajuti sa iasa afara, la loc larg, in libertate si odihna! Te simti parca si tu incorsetat impreuna cu el in acel zid rece si rigid. Dar fereastra ramine inchisa si ... surpriza, nu se poate deschide decit pe dinlauntru! Si te doare, si plingi, si te rogi, iar el, bietul suflet, zimbeste in continuare trist si neputincios.
Ai stat vreodata in fata unei astfel de ferestre spre suflet? Ai banuit vreodata cita energie, cita framintare se ascunde in spatele ferestrei ferecate?
Ai avut ocazia sa vezi cum draperia groasa si grea este sfisiata in mii de bucati si geamul ferestrei, ne mai rezistind presiunii, se sparge dintr-o data si printre cioburi, ca lava fierbinte a unui vulcan in eruptie, sufletul dinlauntru se revarsa peste margini cautind o cupa careia sa-i ia forma, pentru a nu se imprastia irecuperabil in neantul si tacerea nebuniei?
Mai bine sa nu fi avut o astfel de ocazie! Si e bine sa nu devii tu insuti o ocazie!
Suntem citeodata martorii unor tragedii pe care am fi vrut sa fim in stare sa le impiedicam, dar n-a fost sa fie asa. Ne ramine doar gustul amar al neputintei si regretul ca n-am prevenit ceva ce mai apoi n-am mai putut impiedica sa se intimple.
Dar, uneori invatam, tocmai din aceste situatii dureroase, lectii pe care nu le vom uita toata viata si care ne motiveaza sa fim mult mai atenti si mai sensibili la suferintele celor din jurul nostru, mai ales ale acelora care tac, tac mereu.
Ca faci parte din categoria "zgomotosilor" sau din cea a "taciturnilor" stii doar tu si cei pe care i-ai lasat sa te cunoasca. Dar mai trebuie neaparat sa stii ceva. Esti OM si acest adevar este cel mai minunat lucru care se poate spune in dreptul tau, oricine ai fi, orice ai fi facut. Esti un diamant cazut din coroana unui Rege, poate in praf, poate in noroi, poate in adincul unei mari, dar un diamant.
Si inca ceva: Esti un diamant cautat si dorit inapoi in locul care ti-a fost destinat. Sfintul Augustin, cel care mai intii a fost "fiul risipitor" al vietii primite in dar de la creatorul sau, si-a aflat odihna si pacea sufleteasca si ne-a dezvaluit si noua secretul. Parafrazat am putea spune ca nu ne vom gasi linistea sufleteasca decit dupa ce il vom intilni pe Dumnezeu, creatorul nostru, si ne vom reface relatia cu El.
Dar, pe cararea anevoioasa a vietii nu poti razbi de unul singur, suntem fiinte sociale, "programate" sa relationam. Ai nevoie de macar un prieten caruia sa i te destainui si pe care sa-l lasi sa te ajute. Riscul de a fi tradat sau dezamagit este mult mai mic decit acela de a ramine singur, nu crezi?
