loading... Nuante de diversitate!
25 ianuarie 2010 | By: Misu Radovici

Domnul Isus: Invatator si model!

Biblia ne spune ca: "Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.” (Luca 19:10) De ce a venit Domnul Isus pe pamant? Versetul de mai sus e raspunsul la aceasta intrebare care ar trebui sa si-o puna orice om. Asadar Domnul Isus n-a venit numai sa invete. Ca sa devii crestin, nu este destul sa inveti cate ceva despre El. Domnul Isus e mai mult decat un Invatator. Tot astfel, El n-a venit numai ca sa ne fie o pilda in viata; El este mai mult decat un Model. El este, intr-adevar, Invatator si Model, dar numai pentru ca, mai intai, este MANTUITOR. Ca sa ajungem sa-L intelegem pe Domnul Isus ca Mantuitor, trebuie sa recunoastem ca suntem pierduti din cauza pacatelor care ne despart de El si, implicit, de Dumnezeu. Daca strigam dupa ajutor, Dumnezeu ne va raspunde aratandu-ni-l pe Domnul Isus care, prin jertfa Sa de pe crucea de la Golgota, ne-a mantuit, adica ne-a iertat si ne-a impacat cu Dumnezeu Tatal. Apoi prin Duhul Sfant, ne-a scos de sub stapanirea pacatului, facandu-ne sa ducem o viata sfanta dupa voia lui Dumnezeu. Si toate astea pentru ca: "Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El." (Ioan 3:17)
El poate fi si pentru tine un Invatator si un Model ... Poate fi insa chiar mai mult ... Poate fi Mantuitor, insa doar daca Il doresti!

0 comentarii:

Search