loading... Nuante de diversitate!
27 sept. 2010 | By: Misu R.

Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii ... (partea a 2a)

Astazi o sa va prezint partea a doua a povestii lui Andy Jack ... cel care a "jucat jocul" ... si aproape ca a pierdut totul ...
Cand l-am "lasat" pe Andy tocmai facea trecerea de la o lucrare la alta ... 
Iata acum si continuarea ...
"Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii
Ascensiunea subtilă a influenţei distructive a eului (partea a II-a)
Lupte crescânde
Mi-au trebuit şase luni de lucrare cu liceenii să îmi dau seama că am probleme. Vara mea idilică nu m-a urmat în lucrarea cu liceenii. Tranziţia a fost cu mult mai dificilă decât mi-am imaginat şi viziunea şi experienţa mea nu au impresionat pe nimeni. Am petrecut mult timp dezvoltând lucrări şi programe grandioase pe care le înţelegeam doar eu şi care nu i-au entuziasmat pe partenerii mei de lucrare, pe părinţi şi pe tineri. Eram frustrat de lipsa lor de entuziasm şi am luat acest lucru în mod personal. Eram convins că dacă ei vor trece de partea mea, am putea avea o lucrare extraordinară. Toate comentariile, preocupările şi plângerile mă făceau să fiu mai rigid, mai încăpăţânat şi mai nefericit. Totul a explodat la o întâlnire pentru misiune, în care am ţipat la echipă şi am lovit cu pumnul în masă pentru că au îndrăznit să pună sub semnul întrebării o călătorie planificată în Grecia. Întrebările pe care ei le puneau erau corecte, însă nu am putut să suport să am viziunea pusă sub semnul întrebării. „Eu sunt profesionistul aici. Eu sunt vizionarul. Eu sunt cel care îşi asumă riscuri. Am prieteni în locuri importante.”
Totul a devenit un ultimatum pentru mine. Am devenit acel copil de poster din Proverbe 26:23: „Ca zgura din argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.” Mă depărtasem de dependenţa de Dumnezeu şi inima mi se împietrise. Eram prea arogant să cred că eram în necaz şi prea nesigur pentru a cere ajutor. Am făcut o sarcină grea pentru cei apropiaţi să se ocupe de mine; am neglijat şi am abuzat partenerii mei de lucrare, atunci când aveam cea mai mare nevoie de ei. În loc să îmi împărtăşesc temerile şi sentimentele de neadecvare, am încercat să dovedesc că aveam încă succes. Am fluturat numărul de tineri care veneau, am arătat cunoştinţele pe care le aveam despre postmodernism şi am focalizat fiecare discuţie pe care o aveam înspre propriile mele realizări.
Călătoria misionară urma să aibă loc cu sau fără sprijinul partenerilor mei. Dacă ei nu vor fi stat alături de mine (sau, oare, în spatele meu?), o voi fi făcut în ciuda lor şi îi voi fi demascat în faţa întregii biserici. O călătorie plină de succes urma să fie un monument al gândirii vizionare a lucrării de tineret şi a liderului acesteia. Tot ce am făcut pentru următoarele două luni urma să asigure o călătorie misionară de succes în Grecia. Nu mai spun că doar 15 tineri au dorit să vină în Grecia, şi era nevoie ca 75 de tineri să fie slujiţi, cumva, pe timpul verii. Lucrul ironic (şi trist) a fost că erau suficient de mulţi oameni cu daruri şi cu deprinderi care mă puteau ajuta, chiar şi fostul păstor pentru lucrarea cu liceenii, care era încă în biserică la noi, însă mândria mea era aprinsă şi nici în ruptul capului nu doream să îl chem să vină să mă ajute."
Ce va face Andy in continuare? ... Cum va rezolva el situatiile conflictuale? ...
Raspunsul il vom afla in postarile care vor urma ...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariul tau!
Thank you for your comment!

Search