Andy Jack este un crestin de 30 de ani care are o chemare pentru lucrarea cu tinerii. El a slujit patru ani ca şi lider în lucrarea de tineret de la Community Fellowship din West Chicago, Ill. şi este un absolvent al Wheaton. Este căsătorit cu Kathy, lucrează în adopţii şi este terapeut pentru Evangelical Child and Family Agency. Împreună se bucură să se uite la filme, să meargă în biblioteci, să privească comedii şi să bea cafea cu prietenii.
Si acum sa va prezint prima parte ...
"Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii
Ascensiunea subtilă a influenţei distructive a eului.
Bună, numele meu este Andy şi sunt lider de tineret. Îmi place să fiu în competiţie, să îmi prezint argumentele, să dovedesc punctul meu de vedere şi să câştig. Aceste deprinderi pe care le am sunt de folos pentru planificarea unor programe şi evenimente extraordinare şi memorabile, însă acestea tind să îmi afecteze sufletul. Jocul puterii m-a dus departe; apoi am început să îmi pierd sufletul şi …slujba.
Lucrurile merg bine
Vara petrecută în hambar a fost cea mai bună experienţă de lucrare de tineret pentru mine. Uitându-mă înapoi, a fost cea mai puţină administrare pe care am făcut-o vreodată pentru un program. Un mic grup de voluntari, părinţi şi câţiva tineri am visat la o experienţă de închinare de vară, în mijlocul săptămânii. Am avut un voluntar extraordinar care era specializat în închinare şi un grup de tineri muzicieni şi am dorit o şansă de a ne închina ca şi comunitate mai mult decât doar duminica dimineaţa. Am găsit un mic hambar în mijlocul unei suburbii din Chicago în care puteam să ne înghesuim trupa şi câteva sute de tineri, pe paie. În prima săptămână acest hambar a fost umplut rapid cu tineri – părinţii a trebuit să facă rost de scaune pentru a sta pe margini, ca să prindă puţin din ceea ce se întâmpla acolo. A fost o vară specială pentru mine. Am învăţat multe despre lucrare, despre închinare şi despre cât de minunat este să ai o comunitate reală cu ceilalţi. Am avut cei mai buni tineri cu putinţă – acel fel de tineri care iubesc să fie împreună, să se închine împreună, să slujească împreună şi să se joace împreună. Desigur, erau probleme, însă pentru marea parte a timpului a fost excelent.
Din prima mea zi ca şi intern, această biserică a arătat compasiune pentru mine şi pentru Kathy într-un mod plin de dragoste şi de generozitate. Din punctul de vedere al lucrării, conducerea nu a spus niciodată „nu.” Ei m-au împuternicit şi m-au echipat cu un buget foarte generos. Am fost în stare să fac o lucrare excelentă pentru că aveam suficiente resurse, voluntari dedicaţi şi un sprijin extraordinar din partea părinţilor şi păstorul senior înţelegea şi iubea lucrarea de tineret.
Când m-am întâlnit cu Bill, păstorul meu senior după închinarea din hambar, am simţit că m-a luat în serios. În fiecare joi dimineaţa, mă duceam la el la birou pentru a recapitula seara ce tocmai trecuse – un lucru care mi-a adus aminte de urmărirea casetelor cu jocul de fotbal, după ce acesta a avut loc. Discutam despre numere şi despre logistică, însă el mă încuraja de asemenea şi visa împreună cu mine despre lucrarea de tineret. Îmi plăcea felul de atenţie care mi-o dădea. Când postul de conducere pentru lucrarea cu liceenii a devenit vacant în vară, am sărit să îl ocup. Am pretins întotdeauna că nu mă voi muta din post (îmi place lucrarea cu elevii, cu voluntarii, cu tinerii), însă am crezut minciuna că trecerea la lucrarea cu liceenii urma să îmi aducă mai multă putere ..."
Continuarea povestirii ... in zilele urmatoare ...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu