Enjoy!
"Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii
Ascensiunea subtilă a influenţei distructive a eului (partea a 3a)
Limita
După două luni, m-am dus la birou devreme într-o dimineaţă, pentru a lucra la nişte detalii referitoare la călătoria în Grecia, când am fost chemat în birou la Bill. Acolo, la el în birou, Bill şi păstorul executiv mi-au cerut să îmi depun demisia! Mi-au spus că ceea ce făceam nu mai era de folos bisericii şi că şi-au pierdut încrederea în conducerea mea. Nu a fost vorba de ceva pentru care eram dispus să mă lupt până la moarte; pur şi simplu i-am obosit pe păstori şi pe echipa de conducere.
Am auzit povestiri de la lideri de tineret care au luptat şi întotdeauna credeam că pot fi dat afară pentru ceva eroic – revoluţionar, de care s-ar fi vorbit mai apoi ani buni de zile – asta arată mai multă mândrie din partea mea. Am părăsit biroul scâncind, mi-am făcut curat pe birou şi am dispărut. Eram mânios - nu credeam că Bill are motive întemeiate să mă dea afară. Însă ştiam în inima mea că Bill şi echipa erau obosiţi de abuzurile mele. Ei doreau să lucreze fără să se mai teamă de ieşirile mele. Curând mi-am dat seama că meritam de fapt să fiu pus pe liber.
Gânduri
Ce să faci când nu mai ai slujbă şi nu mai eşti plătit? Am mers să mă plimb. Am petrecut vara în introspecţie serioasă. Plimbări lungi prin natură mi-au dat timp suficient să pun cap la cap evenimentele care au dus la demisia mea. Pe lângă jocul puterii, mi-am dat seama, în mod gradual, că eram doar un tânăr care dorea să fie iubit, acceptat, apreciat. Echipa pastorală a văzut în mine un adult nebun care era mânios, impulsiv, rigid şi lipsit de compasiune. În mine ştiam că sunt un micuţ care „nu dorea să fie ales ultimul la fotbal.” Port după mine răni ale lipsei de adecvare. Am petrecut mult timp încercând să scap de aceasta. Am încercat să „joc” pentru a obţine permisiuni de la Bill. Atunci când acest lucru nu a funcţionat, am încercat să fiu mai bun ca şi el – să îl fac să mă observe. Când acest lucru nu a funcţionat, am încercat să îl fac pe Bill să se simtă ruşinat că nu mi-a dat mai mult timp. Am mers la conferinţe pentru a îi face pe cei celebri să observe un talent tânăr promiţător. Paradoxul este că succesul şi atenţia au fost obţinute, însă nu m-au satisfăcut. De fapt m-am înstrăinat de oamenii de care doream să mă apropiu. Mai rău, mi-am sacrificat propriul suflet încercând să programez calea mea înspre inimile tinerilor şi părinţilor.
Am petrecut mult timp în solitudine, rugându-mă ca Dumnezeu să îmi descopere toţi oamenii pe care i-am rănit; am fost aşa de orbit de comportamentul meu abuziv emoţional încât nici măcar n-am observat aşa ceva. Pe măsură ce ei mi-au fost descoperiţi, am mers la ei şi mi-am cerut iertare. Aceste conversaţii n-au fost întotdeauna drăguţe. Ele au confirmat comportamentul meu şi mi-au sfâşiat, în dragoste, mai tare rana. Faptul de a auzi părerea oamenilor despre mine a fost uneori prea mult pentru mine. La sfârşitul verii, ştiam că eu şi cu Kathy trebuia să stăm cuminţi. Nu puteam să fugim la o altă biserică – trebuia să repar ceea ce am stricat. Am mers înapoi la biserica ce m-a dat afară doar cu patru luni în urmă. Era nevoie de mai mult decât o cerere de iertare pentru a repara ceea ce fusese stricat şi acest lucru urma să ceară timp. Am stat în faţa bisericii şi am cerut iertare."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu