loading... Nuante de diversitate!
29 sept. 2010 | By: Misu R.

Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii ... (partea a 4a)

Astazi penultima parte a povestii lui Andy ...
"Confesiunile unuia care a jucat jocul puterii
Ascensiunea subtilă a influenţei distructive a eului (penultima parte)
Schimbări graduale
În acea toamnă m-am dus să îmi termin facultatea. Am petrecut prea mult timp  în introspecţie ca să mă întorc în lucrare – eram speriat de mine însumi. Am decis să mă duc  la şcoală şi să îmi termin masterul. Doream să îmi iau timp să mă vindec, să îmi dau seama mai clar de această rană pe care o aveam pe suflet şi să reconciliez chemarea lui Dumnezeu de a face lucrare de tineret cu nevoia mea de a fi slujit. Am luat o slujbă cu jumătate de normă, fiind şofer pentru un om de afaceri. A fost cea mai umilitoare experienţă prin care trebuit să trec vreodată. A trebuit să găsesc semnificaţie şi scop în alte feluri decât gândind viziuni şi vorbind în faţa a sute de tineri. Sunt puţine lupte de putere, atunci când duci cu maşina pe cineva, din punctul A în punctul B. trebuia să tac şi să ascult ordinele, sau eram dat afară.
Am dat peste un articol „Cum să te ocupi de propriul suflet, în timp ce te ocupi de sufletele celorlalţi” de Mike Yaconelli şi părea că discută în el despre propriile mele probleme. Povestea lui Mike de la prima sa biserică era propria mea poveste. El scria: „Lucrarea reală nu este ceea ce faci, ci ceea ce eşti.” Sufletul meu nu era responsabilitatea echipei bisericii; era responsabilitatea mea. Am pus multă presiune asupra oamenilor din viaţa mea pentru a umple un gol pe care doar Dumnezeu putea să îl umple. Yaconelli sugerează în acest articol că unul din drumurile către suflet este „să citeşti ca un nebun.” Am petrecut mult timp îngropat în cărţi, descoperind mentori istorici, pe rafturile bibliotecilor. În acele ore de linişte la picioarele bărbaţilor şi femeilor care au fost înaintea mea, mi-am dat seama că toate fuseseră făcute, că nu trebuia să impresionez pe nimeni, că trebuia să încep să îmi descopăr identitatea pe care o aveam în Hristos.
Sună ciudat, însă eram un lider de tineret care avea nevoie de o relaţie  personală cu Hristos. În lunile care au venit, m-am întâlnit cu Bill pentru prânz şi am discutat despre prietenia noastră. Am fost în stare să stau la masă cu el şi să pun valoare pe prietenia sa, însă să fiu ok cu sau fără aprobarea sa."

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariul tau!
Thank you for your comment!

Search